DCNews Stiri Internațional Trump impune noi taxe pentru medicamente, camioane și mobilă

Trump impune noi taxe pentru medicamente, camioane și mobilă

Foto: Agerpres

Președintele american Donald Trump a anunțat noi taxe vamale pentru medicamente, camioane și mobilă produse în afara Statelor Unite, notează AFP.

Trump impune taxe pentru a forța producția în SUA

Începând cu 1 octombrie, „vom aplica o taxă de 100% pentru orice produs farmaceutic de marcă sau brevetat, cu excepția cazului în care o companie își construiește fabrica farmaceutică în America”, a scris președintele republican pe platforma sa, Truth Social.

Într-o postare separată, el a anunțat, de asemenea, taxe vamale de 25% pentru „toate camioanele grele fabricate în alte părți ale lumii”. O măsură care, în opinia sa, urmează să sprijine producătorii americani de camioane precum „Peterbilt, Kenworth, Freightliner, Mack Trucks și alții”.

Președintele SUA a explicat că aceste taxe vamale pentru camioanele grele au fost justificate de „multe motive, dar în primul rând, de securitatea națională!”

În primăvară, administrația Trump a lansat o anchetă pentru a determina dacă importurile de camioane străine reprezintă o amenințare la adresa „securității naționale”.

Taxe vamale de 50% pentru mobila de bucătărie

Mogulul imobiliar intenționează, de asemenea, să impună taxe vamale pentru multe piese de mobilier.

„Vom aplica o taxă vamală de 50% pentru toate mobilele de bucătărie, chiuvetele de baie și produsele conexe”, începând cu 1 octombrie, și „o taxă vamală de 30% pentru mobila tapițată”, a scris el, potrivit Agerpres.

Știri similare din categoria Internațional Vezi toate articolele