Preşedintele Nicuşor Dan ia în considerare trei persoane pentru funcţiile de directori la Serviciul Român de Informaţii şi la Serviciul de Informaţii Externe, iar numirea şefilor SRI şi SIE ar putea fi făcută luna aceasta, au declarat, joi, surse politice.
Negocieri cu partidele politice
Potrivit surselor citate, numirile nu vor fi la pachet cu cele ale şefilor marilor Parchete şi vor veni în urma negocierilor cu partidele.
Pe 7 ianuarie, preşedintele Nicuşor Dan a spus că numirile pentru funcţiile de directori ai Serviciului Român de Informaţii şi Serviciului de Informaţii Externe vor fi făcute după discuţii cu partidele parlamentare, astfel încât ele să fie validate de Legislativ.
„În ceea ce priveşte şefii de servicii, pentru că preşedintele propune şi Parlamentul trebuie să voteze, tocmai din perspectiva acestei stabilităţi, nu cred că se va întâmpla ca să nu discutăm înainte, dimpotrivă, vom discuta astfel încât numirile să fie validate de Parlament”, preciza şeful statului.
Nicuşor Dan mai arăta că îşi doreşte, în aceste funcţii, „oameni de maturitate umană profesională care să fi relaţionat de-a lungul timpului cu multe medii”, notează Agerpres.