DCNews Stiri Tramvai deraiat în Milano. Un mort și cel puțin 20 de răniți / video

Tramvai deraiat în Milano. Un mort și cel puțin 20 de răniți / video

Foto: Unsplash

Un tramvai a deraiat şi a lovit o clădire vineri în centrul oraşului Milano, nordul Italiei, provocând moartea unei persoane şi rănirea altor douăzeci.

Pentru moment nu se cunosc cauzele producerii accidentului. Mai multe ambulanţe au sosit la faţa locului, potrivit unui jurnalist AFP citat de Agerpres.

Tramvaiul a deraiat în timp ce circula pe strada Vittorio Veneto, în Milano.

Forţele de ordine au blocat întreaga zonă la locul producerii accidentului, împiedicând mulţimea să se apropie.

"Am auzit o explozie puternică", a declarat Anna, o tânără de 27 de ani care se afla în biroul ei din apropiere în momentul accidentului.

"Am văzut că o parte a tramvaiului s-a izbit de un magazin", a adăugat tânara pentru AFP.

Cinci ambulanţe au sosit la locul incidentului, în timp ce echipele de protecţie civilă au instalat un cort pentru a-i ajuta pe cei răniţi, au declarat martori pentru Reuters.

Citește mai multe din Stiri
Citește mai multe din Stiri