Torționarul Vișinescu va fi audiat pentru a doua oară de Parchet
Publicat pe 10 sep 2013, 09:58
Alexandru Vişinescu va fi audiat, marți, la ora 10:00, la Parchetul ÎCCJ. Torționarul este urmărit penal pentru genocid, întrucât în perioada 1956-1963, când a condus Penitenciarul Râmnicu Sărat, i-a supus pe deţinuţii politici la rele tratamente, bătăi şi alte violenţe, i-a lipsit de hrană, medicamente şi asistenţă medicală.
Procurorii Parchetului instanţei supreme au început, în 30 august, audierile în dosarul torţionarului Alexandru Vişinescu. Anchetatorii i-au luat atunci o declaraţie lui Valentin Cristea, singurul deţinut politic de la Penitenciarul Râmnicu Sărat care mai este în viaţă.
Potrivit IICCMER, Alexandru Vişinescu este primul dintr-o listă cu 35 de angajaţi ai Direcţiei Generale a Penitenciarelor (DGP) care au exercitat funcţii în perioada 1950-1964. Persoanele investigate au vârste cuprinse între 81 şi 99 de ani şi locuiesc în România.
Alexandru Vişinescu s-a născut la Buzău, în 1925, şi a fost comandant al Penitenciarului Râmnicu Sărat din anul 1956 şi până la desfiinţarea închisorii, în 1963, fiind şi ultimul comandant al închisorii, unde a murit, în urma torturilor, Ion Mihalache.
Vezi și: Gafă enormă a procuraturii în cazul Vișinescu. Cum scapă torționarul
-
-
-
- Ea e deputata POT care vrea să interzică Rock-ul în Postul Paștelui25.02.2026, 22:36
-
-
- Întâlnire Vladimir Putin - Volodimir Zelenski. Kremlinul se sucește25.02.2026, 21:23
-
-
-
- Lia Savonea, mesaj de forță: Faptul că sunteți aici arată că vă pasă!25.02.2026, 20:34
-
- Lista centrelor pentru bolile rare. E oficial!25.02.2026, 19:17
-
-
-
-
-
-
-
- O nouă exoplanetă, descoperită de astronomi la 91 ani lumină de Soare25.02.2026, 15:38
-
-
-
-
-
-
- FNGCIMM lansează refinanțarea IMM INVEST și IMM INVEST PLUS25.02.2026, 13:35
-
-
- Crema de mâini: când și cum să o folosești pentru rezultate vizibile25.02.2026, 13:00
-
-
- AUR a depus o moţiune simplă împotriva ministrului Culturii25.02.2026, 12:09
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
- BANCUL ZILEI: Bulă, la examenul de la Filosofie25.02.2026, 09:11
-
- Cod Galben de ceață. ANM, zonele vizate25.02.2026, 08:43
-
- CCR dezbate sesizările AUR privind numirea membrilor CA din SRTV și SRR25.02.2026, 08:13
- Germania renunță la controversata lege privind încălzirea locuinţelor24.02.2026, 23:57
-
-
- Directoarea Muzeului Luvru demisionează după ''jaful secolului''24.02.2026, 23:36
-
-
- Iran, semnal că vrea să ajungă la un acord cu SUA24.02.2026, 22:37
- Bolojan dă exemplu negativ Buzăul „lui” Ciolacu24.02.2026, 22:25
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
- Regula de aur a lui Ertan Saban, celebrul actor din „O nouă șansă”24.02.2026, 16:34
-
-
-
-
-
-
-
-
- Nu mai aruncați zăpada pe carosabil! Se sancționează contravențional24.02.2026, 14:42
-
-
- Când și cum alegi anvelope de vară 215/50 R17 — ghid practic24.02.2026, 13:10
- Despre Cravata galbenă, la Cultura pentru toți - VIDEO24.02.2026, 12:54
-
-