Dacă, legat la ochi, un turc trăitor la 1553 ar călători în timp, ajungând în Piaţa Operei, din Timişoara de astăzi, s-ar simţi ca la el acasă, pe vremea paşalâcului din Banat. O tarabă cu shaorma şi kebap se lăfăie alături de clădirea simbol a Revoluţiei din Decembrie 1989, iar pe strada Alba Iulia miroase ca în Marele Bazar, din cauza unui local libanez...
Să fie această kebap-erie Opera lui Ciuhandu? În scurta escală prin oraşul copilăriei nu am văzut marile realizări edilitare care îl ţin pe Ciuhandu în post de 16 ani. Ici, colo, clădiri de birouri sparg în cioburi imaginea de burg medieval din centru. Faţadele clădirilor istorice nu prea sunt renovate. Nici măcar clădirea în care este sediul PNŢCD nu a vost văruită. Despre un proiect gen Sibiu, oraş european, care să rezolve situaţia, nu am auzit. Găuri în asfalt, parcări, ioc, murdărie ca în Capitală...Pe site-ul personal, Ciuhandu întreabă ”De ce îl voi realege pe Gheorghe Ciuhandu primar al Timişoarei?”. Asta m-am întrebat şi eu, două ore cât m-am plimbat prin centrul oraşului.