Thierry Pieton, care va pleca de la Renault la data de 28 februarie, urmează a fi înlocuit cu Duncan Minto, care în prezent este director financiar la producătorul de automobile sportive Alpine, o subsidiară a Renault, începând cu data de 1 martie. Duncan Minto s-a alăturat grupului Renault în anul 1997 şi între timp a ocupat mai multe poziţii în cadrul grupului, pentru ca în luna octombrie 2023 să fie numit director financiar la Alpine.
Plecarea surprinzătoare a lui Thierry Pieton vine într-un moment în care Renault a finalizat procesul de restructurare şi revizuire a strategiei, după pierderile istorice din anul 2020. Săptămâna trecută, Renault a informat că în 2024 vânzările sale au crescut cu 1,3%, pe fondul majorării vânzărilor de modele hibride şi electrice.
Cu toate acestea, Renault se va confrunta cu o piaţă dificilă în 2025, în condiţiile în care urmează să intre în vigoare norme mai stricte privind emisiile de carbon în Uniunea Europeană, principala sa piaţă. Directorul general de la Renault, Luca De Meo, a estimat anul trecut că noile norme ar putea să îi coste pe producătorii europeni de automobile aproximativ 15 miliarde de euro.
Renault Group se află în avangarda unei mobilităţi care se reinventează. Având o expertiză unică în domeniul electrificării şi beneficiind de alianţa sa cu Nissan şi Mitsubishi Motors, Renault Group se bazează pe complementaritatea celor patru mărci ale sale - Renault, Dacia, Alpine şi Mobilize - şi propune clienţilor săi soluţii de mobilitate durabile şi inovatoare, potrivit Agerpres.