DCNews Stiri Internațional Tezaur datând din Epoca Bronzului,  furat dintr-un muzeu spaniol

Tezaur datând din Epoca Bronzului,  furat dintr-un muzeu spaniol

Tezaurul de la Villena, o colecție de artefacte din aur considerată una dintre cele mai prețioase comori din Epoca Bronzului din Europa, a fost furată, parțial sau complet, joi dintr-un muzeu din sud-estul Spaniei.

'În jurul orei 05:20, alarma a fost declanșată la Muzeul Villena', iar 'până la ora 5:24', hoții părăsiseră deja clădirea, a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al municipalității Villena, confirmând jaful 'ultra-rapid și ultra-profesionist', precizează AFP, preluat de Agerpres.

Purtătorul de cuvânt a adăugat că nu se știe dacă autorii 'au luat totul sau doar o parte din tezaur, în special anumite piese', deoarece poliția se afla încă în muzeu 'pentru a face inventarul'.

Tezaurul de la Villena, expus în micul muzeu al acestui oraș din provincia Alicante, în Comunitatea Valenciană, este o colecție de aproximativ cincizeci de piese, realizate în principal din aur, dar și din argint și fier, datând din jurul anului 1000 î.Hr.

Acesta include 29 de brățări, 11 boluri și diverse alte obiecte.

'Pentru specialiști, aceasta este cea mai importantă colecție de veselă din aur din Epoca Bronzului, alături de comorile din mormintele regale din Micene, Grecia', precizează muzeul pe site-ul său web.

'Toate sistemele de securitate s-au activat', a asigurat purtătorul de cuvânt al primăriei, confirmând că nu a existat 'nicio defecțiune' la muzeu.

Chiar înainte de jaf, o altă alarmă a fost declanșată la complexul sportiv al orașului, iar autoritățile investighează dacă acest eveniment are legătură și dacă ar fi putut fi o tactică diversionistă folosită de hoți.

Tezaurul de la Villena a fost descoperit în 1963 de arheologul Jose Maria Soler în malul unei râpe din localitate.

Au lăsat doar vasele de argint, o brățară și câteva părți din bastonul micului rege

În cadrul unei conferințe de presă, primarul orașului Villena, Fulgencio Cerdán, a confirmat că hoții „au sustras o mare parte din tezaur”, mai exact, tot aurul.

„Au lăsat doar vasele de argint, o brățară și câteva părți din bastonul micului rege” din Epoca Bronzului.

„Au luat trei dintre cele patru coroane ale Fecioarei cu Pruncul, realizate din aur și argint, și au lăsat doar una, care probabil le-a căzut în grabă” și se afla în mijlocul unui coridor, adaugă primarul.

„Tesorillo”, cele 35 de piese de aur din aceeași epocă, expuse și ele la MUVI, „este intact”.

Valoarea patrimoniului furat, aproape două milioane de euro

Valoarea economică a patrimoniului arheologic din Villena este estimată la 1,7 milioane de euro, prețul său fiind calculat în funcție de greutatea aurului.

Această sumă crește semnificativ dacă este tranzacționată pe piața neagră ca ansamblu arheologic de prim rang, menționează sursa citată, deși primarul Cerdán a preferat să nu comenteze acest aspect.

„Obiectivul principal este să se clarifice ce s-a întâmplat și să fie recuperat”. (Claudia Calotă)

Citește mai multe din Internațional
Citește mai multe din Internațional