Eugen Teodorovici, aflat într-o conferință de presă la sediul PSD, a lansat un atac virulent la adresa actualului ministru de Finanțe, Florin Cîțu.
Acesta a spus că ar dori să afle ce a promis când a vorbit cu partenerii externi și a lansat o somație publică să spună când și cine din partenerii internaționali ai României l-a compătimit. Teodorovici consideră că Florin Cîțu trebuie să vorbească în primul rând cu românii.
”De asemenea, mă întreb oare ce altceva a promis dl. Cîțu acestor parteneri internaționali și sper, din toată inima, să nu fie vorba de privatizări, disponiblizări sau măsuri de austeritate.”, a transmis Teodorovici presei.