DCNews Stiri Tensiuni uriașe, inflația ”cât casa”, probleme mari interne în Turcia. Val Vâlcu: Erdogan s-ar gândi să refacă Imperiul Otoman

Tensiuni uriașe, inflația ”cât casa”, probleme mari interne în Turcia. Val Vâlcu: Erdogan s-ar gândi să refacă Imperiul Otoman

Foto: Agerpres

„Erdogan e un alt lider autoritar care se eternizează la putere, a depășit cel de al doilea mandat la fel ca Xi Jinping. Are probleme mari interne, inflația ”cât casa”, polarizare socială, tensiuni uriașe în Turcia.

Acum a găsit, sigur, da, ne luptăm cu dușmanul, a găsit un inamic în exterior. Cred că mai mult discursul ăsta e pentru populația din Turcia. A fost și cutremurul care a îndoliat milioane.

Poate sau s-ar gândi (n.r. Erdogan) să refacă Imperiul Otoman, nu cred că le-a fost foarte bine în Imperiul Otoman țărilor respective”, a spus jurnalistul Val Vâlcu, în direct la Antena 3 CNN.

Erdogan susține că Hamas nu este o grupare teroristă

"Hamas nu este o grupare teroristă, este o grupare de eliberatori care îşi protejează pământul", a spus Recep Tayyip Erdogan, președintele Turciei.

Acesta a mai denunţat vineri, la Astana, în cadrul unui summit al statelor turcice, că în Fâşia Gaza se comite în prezent o "crimă împotriva umanităţii" şi a cerut oprirea uciderii civililor, indiferent dacă sunt arabi sau evrei.

Totodată, Erdogan a făcut apel la instituirea cât mai repede posibil în Fâşia Gaza a unei "încetări a focului umanitare" şi a asigurat că "îşi va continua" eforturile de a pune capăt conflictului declanşat de atacul fără precedent al grupării islamiste Hamas în sudul Israelului la 7 octombrie, notează AFP.

"Ceea ce se întâmplă acum în Gaza este o crimă împotriva umanităţii", a declarat liderul turc la cel de-al 10-lea summit al Organizaţiei Statelor Turcice (OST), care are loc în capitala kazahă Astana, conform Agerpres.

Știri similare din categoria Stiri Vezi toate articolele