DCNews Stiri Tânăr de 29 de ani, resuscitat după ce a fost prins sub un mal de pământ. A intervenit elicopterul SMURD

Tânăr de 29 de ani, resuscitat după ce a fost prins sub un mal de pământ. A intervenit elicopterul SMURD

Foto: ISU Cluj

Pompierii din județul Cluj-Napoca au intervenit de urgență cu o autospecială cu modul de descarcerare și un container multirisc în localitatea Gligorești după ce un tânăr a fost prins sub un mal de pământ. 

Echipajul SMURD a găsit bărbatul de 29 de ani scos de către localnici de sub malul de pământ și în stare de inconștiență. Au fost începute imediat manevrele de resuscitare de bază și a fost solicitat în sprijin un echipaj medical.

La fața locului a intervenit un elicopter SMURD care a continuat manevrele de resuscitare avansată și au readus semnalele vitale victimei. Bărbatul a fost preluat de către echipajul elicopterului SMURD și a fost transportat la o unitate spitalicească din Târgu Mureș.

Știri similare din categoria Stiri Vezi toate articolele