DCNews Stiri Stațiunea Padina-Peștera. S-a semnat masterplanul de realizare a stațiunii

Stațiunea Padina-Peștera. S-a semnat masterplanul de realizare a stațiunii

Hotel Peștera Foto: Crișan Andreescu

"De asemenea, la jumătatea lunii viitoare, pentru a identifica cele mai bune soluții de amenajare a stațiunii, se va organiza o primă dezbatere pe marginea proiectului.

La aceasta vor participa instituții publice județene și locale, instituții avizatoare, asociații profesionale, dar și reprezentanții proprietarilor de terenuri din zonă, pentru a strânge cele mai bune idei în ceea ce privește construirea efectivă a stațiunii și pentru a ne asigura că se respectă legea în dezvoltarea proiectului.

Piciorul Babelor  Foto: Crișan Andreescu

Un alt amănunt, foarte important, este acela că, prin regulile urbanistice adoptate, cei care vor construi la Peștera-Padina trebuie să respecte cadrul natural - muntele. De aceea, s-a prevăzut ca spațiul verde, neconstruit, să fie de cel puțin 51% din suprafața fiecărei parcele de teren.

Mai sunt și alți pași de făcut, însă stadiul actual este mai mult decât promițător", a anunțat președintele CJ Dâmbovita. 

Știri similare din categoria Stiri Vezi toate articolele