Televiziunea din grupul Pro este pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Național de marți, cu o solicitare de modificare a grilei de programe, dar și de schimbare a formatului, din tematic-sport, în tematic pentru bărbați.
Dacă CNA va aproba, televiziunea va avea în prime-time mai multe seriale, precum Prison Break, Seinfeld, Familia Bundy, MASH, Doi bărbați și jumătate , însă, postul va continua să găzduiască și competiții sportive pentru care are drepturi de difuzare, precum Champions League, Cupa României sau Galele Kick Boxing, potrivit surselor paginademedia.ro.