Sorin Grindeanu a fost audiat marţi, la Curtea de Apel Bucureşti, în calitate de martor, într-un dosar privind divulgarea de informaţii confidenţiale în care este implicat un fost vicepreşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP), arată Agerpres.
Sorin Grindeanu: Evident că mi-a adus prejudicii
”Am fost audiat în calitate de martor, într-un dosar destul de vechi, undeva din 2017. E un proces pe rol, nu aş vrea să dezvolt, dar în principiu cineva s-a folosit de numele meu în obţinerea unor avantaje. Unul dintre inculpaţi, nu vreau să dezvolt. Nu a fost coleg de liceu. Instanţa va hotărî dacă este vinovat sau nu. Am declarat în faţa domnului judecător, în cinci minute s-a încheiat audierea. Evident că mi-a adus prejudicii, dar rămâne ca instanţa să hotărască dacă e vinovat, nevinovat” a declarat Sorin Grindeanu, după audieri, conform Agerpres.
În acest dosar instrumentat de DNA, a fost trimisă în judecată Claudiţa Selavărdeanu, fost vicepreşedinte al ANRP, acuzată că ar fi permis unor persoane acces la informaţii nedestinate publicităţii.
Alături de ea, mai sunt judecaţi Ioan Nasleu, la data faptelor director al SC Pieţe SA Timişoara, o avocată din Baroului Bucureşti, precum şi un om de afaceri, administrator al unor societăţi comerciale.
Acuzațiile procurorilor DNA
Procurorii anticorupţie notează în rechizitoriul trimis instanţei că, în perioada 16 noiembrie 2017 - 18 decembrie 2019, Claudiţa Selavărdeanu ar fi colectat informaţii personale şi patrimoniale nedestinate publicităţii (numerele dosarelor, identităţile şi adresele persoanelor îndreptăţite la despăgubiri sau ale reprezentanţilor acestora, valoarea despăgubirilor, caracteristicile fizice, tehnice sau juridice ale imobilelor) din 494 de dosare ANRP validate de Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor (CNCI) sau instanţele de judecată pe care, ulterior, i le-ar fi transmis omului de afaceri cercetat în cauză.
"Informaţiile respective îi erau necesare acestuia pentru a trimite persoanelor îndreptăţite oferte de cumpărare a drepturilor de despăgubire la preţuri mult mai mici decât valorile despăgubirilor aprobate (30% din valoarea reală), profitând de incertitudinea şi expectativa îndelungată în care se aflau titularii dosarelor ANRP", arată anchetatorii.
Foloase necuvenite de aproape 9 milioane de lei
În acelaşi scop, spune DNA, o parte din informaţii ar fi fost transmise de omul de afaceri şi avocatei, iar aceştia, în urma folosirii informaţiilor nedestinate publicităţii primite de la Claudiţa Selavărdeanu, ar fi obţinut foloase necuvenite totalizând aproximativ 8.900.000 lei.
De asemenea, procurorii susţin că, în cursul anului 2017, acelaşi om de afaceri i-ar fi promis în mod repetat lui Ioan Nasleu bani şi un autovehicul BMW X1 pentru a interveni succesiv la prim-ministrul Guvernului României, la şeful Cancelariei acestuia şi la preşedintele ANRP, asupra cărora Nasleu ar fi lăsat să se creadă că ar avea influenţă şi i-ar putea determina să urgenteze aprobarea unui dosar ANRP privind acordarea ilegală a unor despăgubiri de 18.941.508 euro, pretenţiile de despăgubiri în dosarul respectiv fiind nefondate.