DCNews Stiri Singurul atu pe care îl are România în fața recesiunii. Chirieac: Avem marea șansă cu acest om

Singurul atu pe care îl are România în fața recesiunii. Chirieac: Avem marea șansă cu acest om

Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Bogdan Chirieac avertizează că tăierea investițiilor statului, fără reformarea reală a companiilor de stat, poate duce România în recesiune, ceea ce ar crește deficitul, ar scădea PIB-ul și nivelul de trai, iar revenirea ar dura câțiva ani. 

„Mie mi-e teamă de recesiunea economică. Domnul Bolojan văd că taie inclusiv investițiile statului, nu taie cheltuielile companiilor de stat. Chestiunea asta că reducem numărul de membri în Consiliul de administrație și le dăm mai puțini bani e colaterală, nu așa faci reforma companiilor de stat. Dacă România intră în recesiune, atunci și deficitul va crește, și PIB-ul o să scadă, și nivelul de trai se prăbușește, și o să dureze 2-3 ani de zile până vom ieși din recesiune”, a spus Bogdan Chirieac.

Ce înseamnă recesiune

Bogdan Chirieac a explicat că recesiunea înseamnă contracție economică, cu credite mai scumpe din cauza inflației, scăderea consumului, închiderea fabricilor și pierderea locurilor de muncă. 

„Recesiune înseamnă contracție economică. Creditul la bancă va fi mai scump fiindcă a crescut inflația. Contracția economică înseamnă că se cumpără mai puține produse, ca urmare, fabrici, uzine se închid că nu mai au piață de desfacere, nu mai vând suficient. Oamenii aceia care plăteau taxe și impozite la stat și câștigau o pâine nu mai câștigă fiindcă vor primi ajutorul de șomaj și acesta se reduce de la 9 luni, un an la 6 luni. Deci acei oameni vor trăi pe seama statului, cu venituri mult subțiate, ca urmare vor consuma și mai puțin, ceea ce înseamnă că alte fabrici și uzine se vor închide fiindcă nu există cerere”, a spus Bogdan Chirieac.

 

Bogdan Chirieac: „Avem marea șansă cu Banca Națională și Mugur Isărescu care ne țin cursul în frâu”

Analistul politic a explicat că euro nu va ajunge la 6 lei datorită Băncii Naționale și experienței lui Mugur Isărescu în gestionarea pieței monetare. Potrivit analistului, rezervele naționale s-au refăcut după atacurile asupra monedei, iar în cazul unei recesiuni, specialiștii formați de Mugur Isărescu vor ști cum să gestioneze situația, acesta fiind marele avantaj într-o criză economică majoră.

„Nu se va întâmpla asta (n.r. euro nu va ajunge la 6 lei), cu siguranță, fiindcă avem Banca Națională. Mugur Isărescu manevrează cu multă pricepere, mult mai multă pricepere decât rechinii financiari, piața monetară, știe când să scoată leii pe piață.

Văd că și-a revenit rezerva națională după episoadele de atac la monedă dintre cele două tururi de scrutin – în iarnă și în primăvară. Văd că rezerva națională își revine, nu se plânge.

Și mai e ceva. Când o să vină FMI-ul - că o să vină FMI-ul dacă intrăm în recesiune - vin cu carnețelul de notițe la Banca Națională. Sunt elevii lui Mugur Isărescu care lucrează acolo, după 35 de ani e normal. Deci ăsta e un avantaj și de altfel singurul atu pe care îl avem în acest moment, că recesiunea economică e o catastrofă pentru noi toți”, a spus Bogdan Chirieac la România TV.

Știri similare din categoria Stiri Vezi toate articolele