Întrebat într-un interviu acordat pentru monitorulbt.ro ce-i lipsește Simonei Halep, Ilie Năstase a răspuns:
\"Eu o să spun întotdeauna: un turneu de Grand Slam. Cred că ăsta e începutul spre performanţa cea mare. Când câştigi un astfel de turneu, îţi dă încredere, iar tenisul este un sport de încredere. Dacă nu ai încredere în tine ... . Încrederea vine doar câştigând turnee mari\".
Ilie Năstase a opinat că este mai important pentru un jucător de tenis să cucerească un Grand Slam decât să fie numărul 1 mondial: \"La urmă se numără Grand Slam-urile, ca şi campionatele mondiale la orice sport\".