Autorităţile continuă să caute cele patru persoane dispărute în provincia vestică Kirklareli, în apropiere de graniţele cu Grecia şi Bulgaria, a precizat Agenţia de gestionare a dezastrelor AFAD. Alte şase persoane au fost salvate.
Potrivit agenţiei de presă Anadolu, bungalouri dintr-un complex de vacanţă au fost măturate de apele pluviale. Ploile torenţiale au inundat case şi străzi.
Ploi torenţiale s-au abătut luni şi asupra oraşului Mugla din sud-vestul Turciei, însoţite de fulgere care au provocat incendii în 36 de locaţii, a relatat Anadolu.
În weekend, regiunea Mării Negre a fost, de asemenea, afectată de inundaţii.
Agenţia de gestionare a dezastrelor AFAD a prognozat noi furtuni pentru vestul şi sud-vestul Turciei, avertizând cu privire la riscul de viituri, fulgere şi vânturi puternice.
Turcia s-a confruntat cu un val de căldură la jumătatea lunii august. Temperaturile în estul ţării sunt în continuare peste valorile normale pentru această perioadă a anului, însă au revenit la normal în alte părţi, a precizat serviciul meteorologic, conform Agerpres.