Titi Aur, instructor de conducere defensivă, atrage atenția asupra cercului vicios în care se află România, fără o strategie guvernamentală.
”Suntem într-un cerc vicios. Părinții de astăzi sunt tinerii, copiii de după revoluție, care n-au mai beneficiat de educație rutieră, care se făcea înainte de `89, organizat. Poliția Rutieră răspundea de tot ce înseamnă educație rutieră, de la copiii de școală până la obținerea permisului auto, școli de șoferi, ș.a.m.d. Părinții, neavând educație rutieră și fiind prinși în vâltoarea capitalismului sălbatic în care suntem, nu au timp să se gândească și la acest lucru.
”Nu e suficient să avem șoferi buni”
Mama, care cu siguranță își iubește copilul, și-l pune în spate sau chiar în față, chiar și nelegat în centură. Și nu o face pentru că zice ”dacă moare, fac altul”. Nu aceasta este formula. De fapt, nu conștientizează.
Cercul acesta vicios poate fi spart prin semnale de alarmă, dar, până când nu va ajunge semnalul de alarmă acolo sus, până când nu vom avea coordonarea siguranței rutiere, plecată de la nivel guvernamental, care să acționeze pe fiecare zonă, pe fiecare minister, nu e suficient să fie șoferii buni. Ai și pietoni, și bicicliști, și trotinetiști, și pasageri, etc. Tot spectrul acesta trebuie coordonat de cineva” atrage atenția instructorul de conducere defensivă Titi Aur, în emisiunea DC Conducem.