Dumitru a spus, într-o conferinţă de presă, că a primit, în urma examenelor naţionale, numeroase sesizări legate de acele 50 de sutimi care făceau posibilă sau nu admiterea unei contestaţii şi a eliminat această prevedere considerând că este o nedreptate.
'Cu atât mai mult cu cât mediile au o relevanţă pentru admiterea la liceu şi la facultate. Anul acesta, din cele două metodologii, aceea pentru evaluare naţională şi pentru bacalaureat, am eliminat prevederea conform căreia nota finală după contestaţii se modifică numai în cazul în care între nota iniţială şi nota de la contestaţie există o diferenţă de minimum 0,5 puncte', a arătat ministrul