DCNews Stiri Social Scenariul unui blackout în România are 0% șanse. Nu la fel de optimiste sunt autoritățile în privința creșterilor facturilor la energie

Scenariul unui blackout în România are 0% șanse. Nu la fel de optimiste sunt autoritățile în privința creșterilor facturilor la energie

FOTO ILUSTRATIV: magnific.com @torte73

Sorin Elisei, secretar de stat în Ministerul Energiei, a declarat că nu există nici măcar o șansă ca România să intre în blackout pe fondul crizei energetice cu care se confruntă.

Într-o intervenție la Antena 3, acesta a clarificat riscul unui posibil blackout: Zero șanse. Nu atât de fericit e însă scenariul creșterilor facturilor, căci Sorin Elisei consideră că vom înregistra în lunile următoare o creștere de 5%.

„Va trebui să aşteptăm să vedem lunile octombrie, noiembrie şi decembrie, pentru că în mod tradiţional contractele de furnizare se renegociază în trimestrul 4 al unui an pentru următorul an calendaristic. Există, cel puţin din punctul meu de vedere, în acest moment, prognosticul pe care îl dau eu este o creştere de 5% faţă de anul acesta”, a punctat secretarul de stat.

 Așadar, în plină criză energetică nu există niciun risc de blackout, dar o creștere a facturilor este estimată din această toamnă.

Noi măsuri pentru a asigura răcirea centralei nucleare de la Cernavodă

Comitetul Național pentru Situații de Urgență (CNSU) a aprobat vineri o nouă hotărâre, care cuprinde mai multe măsuri și intervenții în regim de urgență pentru a asigura debitul de apă necesar în continuare pentru răcire la CNE Cernavodă.

Astfel, sunt prevăzute în continuare lucrări de dragare a Dunării în zona Cernavodă. Acestea vor fi realizate în regim de urgență de Administrația Fluvială a Dunării de Jos, în cooperare cu Administrația Națională 'Apele Române', informează Guvernul.

Tot în zona Cernavodă, pe cursul Dunării Vechi, Apele Române vor construi un epiu, cu rolul de a devia o parte din apa Dunării către canalul Dunăre - Marea Neagră și, implicit, către zona prizei de apă a sistemelor de răcire ale centralei.

Lucrările vor beneficia de sprijinul specialiștilor Ministerului Apărării Naționale pentru efectuarea măsurătorilor topobatimetrice și geodezice, precum și de intervenția scafandrilor militari pentru lucrările subacvatice.

O altă măsură vizează suplimentarea debitului Dunării prin eliberarea de apă din acumulările de pe râul Olt. Ministerul Energiei și Hidroelectrica vor începe, din 22 august, să asigure, timp de cinci zile, un debit suplimentar mediu de 50 de metri cubi pe secundă. Potrivit Guvernului, apa suplimentară va contribui și la producerea unei cantități suplimentare de energie electrică.

Canalul Dunăre - Marea Neagră va constitui, în același timp, o rezervă operațională. La solicitarea CNE Cernavodă, Administrația Canalelor Navigabile va putea elibera un volum de apă către priza de apă a centralei.

De asemenea, Departamentul pentru Situații de Urgență va mobiliza în zonă pompe de mare capacitate puse la dispoziție de mai multe instituții, care vor putea fi utilizate, la nevoie, pentru menținerea nivelului de apă necesar operării CNE Cernavodă.

Potrivit Guvernului, măsurile aprobate de CNSU au fost stabilite în urma analizelor realizate de instituțiile responsabile și de specialiștii consultați în cadrul Comitetului Interministerial pentru deblocarea proiectului Bala 2. 

Citește mai multe din Social
Citește mai multe din Social