Părinții a șase fetițe abuzate sexual au fost aproape de a-l linșa pe violator, chiar în fața secției de poliție. Polițiștii au reușit, în cele din urmă, să-l ducă pe acuzat în mașină.
S-a întâmplat în fața secției de poliție din Dragomirești. Părinții revoltați l-au lovit și l-au înjurat, scrie exclusivdb.ro.Bărbatul, în vârstă de 56 de ani, este acuzat de intreţinere de relaţii sexuale cu minori şi corupere de minori.
El a fost audiat la Postul de Poliţie Dragomireşti, unde au fost prezenţi şi părinţii fetelor agresate. Când bărbatul a fost scos din sediul poliţiei, rudele lui au sărit pe el cu pumnii şi picioarele. Poliţiştii l-au scos cu greu din mâinile părinţilor disperaţi şi l-au dus la Parchetul Dâmboviţa pentru audieri. Ieri, bărbatul a fost supus testului poligraf, pe care l-a picat. La toate întrebările puse de către specialişti, aparatul a indicat că acesta ascunde adevărul. Poliţiştii au găsit şi jurnalul uneia dintre fetiţe, unde aceasta a scris că a fost martora unei scene de amor petrecută între barbat si o nepoată de-a sa.
Bunicul va fi dus în această seară în faţa magistraţilor cu propunerea de arestare preventivă. Dacă va fi găsit vinovat, el riscă până la 15 ani de închisoare.