DCNews Stiri Internațional Rusia încearcă să scindeze Europa, spune Germania

Rusia încearcă să scindeze Europa, spune Germania

steinmeier

\"Referendumul din Crimeea şi decizia Consiliului Federaţiei Ruse de anexare a regiunii sunt încălcări ale dreptului internaţional şi o tentativă de scindare a Europei\", a declarat șeful diplomației germane după o întrevedere pe care a avut-o la Kiev cu premierul proeuropean al Ucrainei, Arseni Iaţeniuk.

Steinmeier a promis guvernului interimar al Ucrainei susținere adițională pentru a ajuta la stabilizarea țării divizate.

\"Ne-am întâlnit astăzi aici pentru că știm că situația este încă dramatică\", a afirmat ministrul.

Citește și: Planul Thatcher: cum încearcă Putin să dividă Europa în problema ucraineană

Oficialul german a continuat prin a-i da asigurări premierului ucrainean că Berlinul va ajuta Kievul \"cât de mult poate\".

Steinmeier a vizitat orașul estic Donețk, acolo unde 2.000 de oameni au manifestat sâmbătă pentru legături mai puternice cu Moscova și întoarcerea președintelui căzut în dizgrație, Viktor Ianukovici.

Știri similare din categoria Internațional Vezi toate articolele