H. D. Hartmann, analist de politică externă, a vorbit despre închiderea de către Federația Rusă a conductei caspice:
„În condițiile în care conducta caspică, cea care ne aducea nouă petrolul la Petromidia, a fost închisă prin ordin judecătoresc, mă și mir că rușii au mai folosit legea, pe teritoriul Rusiei va fi o problemă. Această țeavă are 1.150 de kilometri lungime, este a doua cea mai importantă conductă de petrol pentru Europa, iar Petromidia există pentru că a existat această conductă. Petromidia este al treilea plătitor de taxe la bugetul național.
Rușii au avut o problemă de deversare petrolieră anul trecut, care a generat o mare problemă ecologică, procuratura rusă dintr-odată s-a autosesizat, au trimis în judecată, iar judecătorul a ordonat astăzi închiderea, pentru inspecții tehnice, a acestei conducte. Lipsirea de petrol a Petromidiei înseamnă lipsa benzinei, a motorinei și a tuturor derivatelor petrochimice și, practic, închiderea Petromidiei. Iată o problemă și mai importantă! Lăsând pe cea a gazului și a energiei electrice, ne trezim că benzina va fi mai scumpă ca aurul, pentru că dacă Petromidia nu lucrează, nu are cine să regleze prețul benzinei și devine raritate“, a precizat, la DC News, la emisiunea Geostrategica, analistul de politică externă H. D. Hartmann.
CITEȘTE ȘI - Conducta caspică a fost închisă. S-ar putea închide și rafinăria Rompetrol?
Una dintre primele țări care ar putea rămâne fără petrol. Populația s-a revoltat timp de săptămâni
Ministrul energiei din Sri Lanka a emis un avertisment dur cu privire la stocurile de combustibil ale țării, deoarece națiunea se confruntă cu cea mai gravă criză economică din ultimii 70 de ani. Duminică, Kanchana Wijesekera a transmis mai există suficientă benzină pentru mai puțin de o zi la nivelul cererii obișnuite.
El a spus, de asemenea, că următorul său transport de benzină nu va avea loc decât peste două săptămâni.
Săptămâna trecută, Sri Lanka a suspendat vânzările de benzină și motorină pentru vehiculele neesențiale, deoarece se străduiește să plătească pentru importurile de combustibil, alimente și medicamente. Wijesekera a declarat reporterilor că țara mai avea în rezerve 12.774 de tone de motorină și 4.061 de tone de benzină (citește continuarea AICI).