„Românii au talent" revine la ProTV, de vineri, 17 februarie, de la ora 20:30, într-un nou sezon. Andra, Andi Moisescu şi Mihai Petre, cei trei juraţi sunt gata de a oferi telespectatorilor un show de zile mari.
„După primul sezon cred că s-a deschis apetitul românilor de a-şi etala talentul. De data asta au venit mai deschişi şi cu mult mai mult curaj! În al doilea rând diversitatea actelor artistice a fost foarte mare, am văzut ce nici prin cap nu ne-a trecut!", povesteşte Mihai Petre.
Andi Moisescu este şi el convins de capacitatea inepuizabilă a românilor de a face show. „Rezervorul românesc de talente este mult peste ceea ce ne putem noi imagina că este. Sunt ferm convins de capacitatea noastră, a românilor, de a produce surprize nebănuite", a declarat el.
„Concurenţii din acest sezon erau deja familiarizaţi cu formatul şi asta e foarte important. De data asta au ştiut cum să pună poblema, ştiau cam ce aşteptări are publicul", povesteste Andra.
Prima ediţie a show-ului ce va fi difuzat de Pro TV vineri, 17 februarie de la ora 20:30, le-a pregătit telespectatorilor o porţie de talent, emoţie, suspans şi umor. Vor urca pe scenă imitatori, travestiţi, cântăreţi, dansatori şi oameni cu aptituni neaşteptate.
Smiley şi Pavel Bartoş, cei doi prezentatori ai show-ului de la ProTV promit şi ei un nou sezon de zile mari şi asta pentru că şi ei au făcut spectacol în culise.