DCNews Politica România trece de 60% absorbție PNRR, anunță Dragoș Pîslaru

România trece de 60% absorbție PNRR, anunță Dragoș Pîslaru

Dragoș Pîslaru . Sursa foto: Agerpres

„Aș vrea să clarific lucrul acesta, este foarte important. România, în acest moment, a depășit de 60% din absorția pe PNRR”, a spus Pîslaru în urmă cu scurt timp într-o conferință de presă. 

Un moment cheie este legat de Consiliul ECOFIN, programat la începutul lunii iunie, care ar urma să valideze ultima etapă necesară pentru o nouă tranșă de finanțare.

„Pe data de 5 iunie, vineri, vom avea cel mai probabil consiliu ECOFIN care va da ultima bifă necesară pentru cererea de plată 4”, susține Pîslaru. „(...) 3 miliarde de euro urmează să intre în perioada următoare în țară, fiind peste 60%”.

După această etapă, atenția se mută  către următoarele două cereri de plată, considerate importante pentru continuitatea programului.

„Acum, concentrarea noastră este pe cererile de plată 5 și 6 pe care v-am spus că le aranjăm și sperăm ca până vineri să avem toate detaliile tehnice necesare”, mai spune ministrul interimar al Muncii.

CITEȘTE ȘI: România poate obține un rating de țară mai bun în 2027 dacă își menține disciplina fiscală, susține Alexandru Nazare

Reconfigurarea structurii PNRR, pas administrativ cu impact major

Un alt element important ține de reorganizarea cadrului de implementare, după discuțiile cu Comisia Europeană.

„Pe zona de PNRR, ce aș mai vrea să vă spun este că după ce avem agrement cu Comisia Europeană despre toate aceste lucruri, practic vom depune o cerere pentru a avea noua structură și intrăm într-un proces prin care ar trebui ca în decursul lunii iulie să avem forma finală autorizată”, spune ministrul interimar al Muncii.

O imagine finală a negocierilor este așteptată în zilele următoare: „Așteptarea mea e ca undeva vinări să avem o imagine aproape finală, dacă nu finală, pe aceste discuții și negocieri legate de PNRR”.

„Ceea ce cred că este important însă de precizat este că (...) aceste reforme ușor simplificate și, din care, cum v-am spus, care, în acest moment, sunt clar implementabile odată ce Parlamentul sau o altă formulă de adoptare le-am lua, ne duce cu gândul că pe partea de neambursabilă nu ar fi probleme, cu excepția acestei reforme de decarbonizare, pe care mai avem niște discuții suplimentare.”, a mai spus Pîslaru.

VEZI ȘI: EXCLUSIV Vasile Marica: Ghinea a băgat legea salarizării în PNRR din răutate / Scăderi mari de venituri în educație și sănătate / video

 

Comentarii (1)

Mihai Drapciug   •   03 Iunie 2026   •   20:03

Era mai bun un grad de absortie de fonduri europene din PNRR mai mare de cca 80% dar noi ne miscam prea lent cu jalonul despre pensii si amendamentele la legea pensiilor.

Știri similare din categoria Personalități politice Vezi toate articolele