Ministrul afacerilor externe, Lazăr Comănescu, a avut miercuri o întrevedere cu Michel Barnier, negociator şef aflat la conducerea grupului de lucru însărcinat cu desfăşurarea negocierilor cu Marea Britanie privind ieşirea din Uniunea Europeană.
Discuţiile dintre cei doi oficiali s-au axat, în principal, pe aspecte vizând cooperarea dintre autorităţile române şi structura condusă de Michel Barnier. Toate acestea în perspectiva preluării de către România, în primul semestru al anului 2019, a preşedinţiei rotative a Consiliului Uniunii Europene.
În cadrul demersurilor de pregătire a exercitării mandatului său, negociatorul şef al Comisiei Europene, Michel Barnier, efectuează în prezent un turneu european, România fiind printre primele state membre vizitate.