DCNews Stiri România a umplut depozitele de gaze în proporție de 85%, anunță europarlamentarul PNL Dan Motreanu 

România a umplut depozitele de gaze în proporție de 85%, anunță europarlamentarul PNL Dan Motreanu 

foto: Dan Motreanu, Facebook

Europarlamentarul PNL Dan Motreanu a anunțat că România a umplut depozitele de gaze în proporție de 85%.

„România a reușit să își umple depozitele de gaze naturale în proporție de aproape 85%.

REPowerEU, inițiativa Comisiei Europene de a pune capăt cât mai curând posibil a dependenței de gazul rusesc prevede, între altele, ca rezervele subterane ale gazelor în UE să fie umplute la 90% din capacitate până la 1 noiembrie 2023, pentru a asigura aprovizionarea pentru iarna următoare.

Uniunea Europeană a reușit să umple depozitele de gaze în proporție de 90%.: „Ne-am îndeplinit cerințele de stocare a gazelor naturale cu mult înainte de termen. UE este bine pregătită pentru iarnă, iar acest lucru va contribui la stabilizarea piețelor în lunile următoare”, a declarat comisarul european pentru energie, Kadri Simson.

În același timp, UE își reduce dependența de gazul rusesc. Doar 12% din importurile UE de gaze naturale mai provin din Rusia, față de 50% înainte de războiul din Ucraina”, a scris Dan Motreanu pe Facebook.

Știri similare din categoria Stiri Vezi toate articolele