Pe un ton de revoltă, profesorul Daniel Barbu a denunțat afilierea PNL la PPE, spunând că partidul liberal e pe punctul de a deveni unul \"agrarian\". De altfel, deputatul a amintit de fuziunea PNL cu formațiunea fermierului Costel Caraș, Partidul Popular, desfășurată la jumătatea lunii mai. Barbu a mai arătat că Antonescu s-a întâlnit cu șeful PPE, Joseph Daul, cu trei zile înainte de alegerile europarlamentare.
\"Deci joi l-am primit pe agrarianul respectiv în PNL, vineri, dl. președinte Antonescu s-a văzut cu Joseph Daul, alt agrarian, luni, după alegeri, aflăm că am devenit agrarieni. Cred că trebuie o dezbatere\", a spus Barbu, unul dintre liberalii care sunt în așa-numita tabără \"Tăriceanu\", contestatară a actualei conduceri a PNL.
Daniel Barbu susține că Antonescu i-a îndemnat pe colegii săi să citească site-ul PPE, când aceștia au recomandat schimbarea programului politic.
\"Dl Roman propune: dacă tot prin vot ne-am schimbat profilul, hai să facem un program politic și economic nou. Dl. Antonescu zice \'nu-i nevoie, vă uitați și voi pe site-ul PPE\'\", a spus Barbu, sâmbătă seară, la Antena 3.
Prezent în studio alături de Barbu, Petre Roman a confirmat spusele colegului său.
Rezoluția anti-Băsescu, respinsă
\"Spre sfârșitul reuniunii s-a spus să introducem o rezoluție să nu facem nicio alianță cu PSD-ul. Bine, prin noi înșine. Se ridică cineva, cred că dl. Ghișe sau dl. Căncescu, și spune \'și împotriva lui Băsescu să facem o rezoluție, să nu ne aliem cu el\'. S-a aprobat propunerea cu PSD, nu și cea cu Băsescu. Apoi a apărut ideea fuziunii, nu fusese vorba de fuziune, era a doua zi după alegeri, trebuia să ne dumirim cine, unde a greșit\", a mai spus profesorul Barbu, relatare confirmată din nou de Petre Roman.
Crin Antonescu a dezmințit în ieșirile sale publice că s-ar fi pus problema unei rezoluții de necolaborare cu Traian Băsescu.
La rândul său, Roman a spus că fosta conducere a PNL, care a demisionat imediat după europarlamentare, lua decizii \"nedemocratice și superficiale\". Pe de altă parte, Roman nu este de acord cu acțiunile politice ale lui Călin Popescu Tăriceanu, pe care nu-l susține.
\"E o polemică politică, dar eu sper că nu este vorba despre o ruptură. Este foarte clar pentru mine că mișcarea politică făcută de dl Tăriceanu este incorectă\", a declarat Roman.
Fostul premier și lider al fostului Partidului Democrat s-a arătat în favoarea unui fuziuni PNL-PDL.
\"Fuziunea PNL cu PDL trebuie să se facă. Crearea unui pol politic pentru ca democrația să primeze. O dreaptă puternică se poate face doar în felul ăsta\", a afirmat Petre Roman.