Banca Centrală a Olandei (DNB) a anunţat vineri că va demara o investigaţie independentă asupra propriului său rol în comerţul cu sclavi din secolul 19, informează Reuters. Urmând exemplul lansat de Banca Angliei, DNB a precizat că va cere unor cercetători independenţi să stabilească legăturile istorice ale Băncii Centrale a Olandei cu comerţul cu slavi.
"Investigaţia va stabili rolul DNB ca instituţie în primii săi ani de existenţă precum şi al preşedinţilor şi membrilor Consiliului de Administraţie din acea perioadă", a informat Banca Centrală a Olandei într-un comunicat de presă, conform Agerpres.
DNB, instituţie înfiinţată în anul 1814 de regele Willem I, a adăugat că va lua noi măsuri după finalizarea investigaţiei. Olanda a jucat un rol important în comerţul cu sclavi începând din secolul 17 şi până în 1863, când sclavia fost abolită în Olanda. Compania Olandeză a Indiilor de Vest a operat nave care se estimează că au tranzacţionat 500.000 de sclavi în secolele 17 şi 18. Luna trecută, Banca Angliei, o instituţie cu o vechime de 325 de ani, a anunţat şi ea că va înlătura portretele foştilor guvernatori şi directori care au avut legături cu comerţul cu sclavi.