DCNews Homepage ROBOR. Veste bună pentru românii cu credite

ROBOR. Veste bună pentru românii cu credite

Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobânda variabilă, a scăzut marţi, pe piaţa interbancară, la 3,15% pe an, de la 3,17% pe an, valoarea anunţată în ziua anterioară, potrivit datelor publicate de Banca Naţională a României (BNR).

La începutul acestui an, ROBOR la 3 luni se situa la 2,05%. În perioada similară a anului trecut, respectiv 2 octombrie, indicele se situa la un nivel de 1,71% pe an.

Indicele la 6 luni, utilizat în calculul dobânzilor la creditele ipotecare în lei cu dobândă variabilă, a rămas la nivelul de luni - 3,40% pe an.

De asemenea, ROBOR la 9 luni, care reprezintă rata dobânzii plătite la creditele în lei atrase de băncile comerciale de la alte bănci comerciale, şi ROBOR la 12 luni, au stagnat, la 3,48% pe an, respectiv 3,53% pe an.

Știri similare din categoria Economie Vezi toate articolele