DCNews Stiri Internațional Reuniune Macron-Merz-Starmer la Haga, înaintea summitului NATO

Reuniune Macron-Merz-Starmer la Haga, înaintea summitului NATO

FOTO: Agerpres

Preşedintele francez Emmanuel Macron, cancelarul german Friedrich Merz şi premierul britanic Keir Starmer se vor întâlni marţi de la ora locală 18:15 (16:15 GMT), la Haga, înaintea începerii summitului NATO, a anunţat Palatul Elysée, potrivit AFP și Agerpres.

Regatul Unit, Franţa şi Germania sunt cele trei ţări europene implicate de mult timp în negocierile privind programul nuclear iranian.

Cei trei lideri s-au deplasat împreună la Kiev, în luna mai, pentru a afişa unitatea europeană în faţa preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski, cu care şeful statului francez va avea o întâlnire tete-a-tete şi la Haga, în cursul după-amiezii.

Liderii statelor NATO se reunesc marţi seară la Haga, unde urmează să adopte o ţintă a cheltuielilor militare de 5% din produsul internt brut (PIB) al ţărilor lor, după cum a declarat luni secretarul general al Alianţei, Mark Rutte, care a menţionat că aliaţii vor investi în mii de tancuri şi vehicule blindate suplimentare.

Planul de investiţii în apărare pe care aliaţii îl vor conveni la Haga introduce un nou punct de referinţă de 5% din PIB care să fie investite în apărare. Acesta este un salt de proporţii care este ambiţios, istoric şi fundamental pentru securizarea viitorului nostru, a spus fostul premier olandez într-o conferinţă de presă.

El a precizat că toate statele membre NATO, inclusiv Spania, au fost de acord cu noua ţintă a Alianţei de a cheltui pentru apărare 5% din PIB, adăugând că la NATO nu există 'opt-outs'.

Știri similare din categoria Stiri Vezi toate articolele