"Moldova este un stat mai corupt decât România. Deşi pare imposibil, deoarece Moldova este o ţară mai mică decât România, acolo au dispărut 1 miliard de dolari dintr-o bancă de economii, au vândut aeroportul către o companie rusească. Pare ireal, parcă vorbim de o ţară bananieră", a declarat Rareş Bogdan.
"Nimeni nu a contestat că Vlad Filat nu a săvârşit acte de corupţie, dar fostul premier face parte dintr-o caracatiţă, alături de mulţi alţii, printre care şi Vladimir Plahotniuc. Mulţi consideră că arestarea este o reglare de conturi şi că nu este vorba de curăţenia clasei politice din Moldova", a zis Rareș Bogdan, citat de Realitatea.
Jurnalistul a explicat că Republica Moldova a fost abandonată pentru prima dată în urmă cu 70 de ani. Acum, spune Rareș Bogdan, Moldova a fost iarăși abandonată, în urma unei înțelegeri între Germania şi Franta, după ce Rusia a cerut o zonă tampon. "Moldova este o carte pierdută, este o zonă gri între Uniunea Europeană şi interesele Rusiei", a mai spus Rareş Bogdan, completând că la ora actuală Rusia se repoziționează faţă de puterile Occidentale, faţă de Statele Unite.