Jurnalistul Radu Tudor a scris, joi, pe blogul personal, că a aflat de la "înfrântul" Dumitru "Mitică" Dragomir că Ponta a început să marcheze succese împotriva ălora care stau cu nemiluita în funcție. "Hai că se poate!", a subliniat jurnalistul.
Radu Tudor a făcut o trecere în revistă a trecutului lui Dumitru Dragomir:
"A fost ofițer în Inspectoratul General al Miliției.
A fost președinte la FC Scornicești, clubul de fotbal patronat de clanul Ceaușescu.
A fost președinte la Victoria București, clubul de fotbal al Securității.
A executat 7 luni de închisoare în 1990.
Și-a pierdut primul fiu într-un grav accident.
A patronat primul ziar de sport post-decembrist.
A fost parlamentar al Partidului România Mare.
A condus timp de 17 ani Liga Profesionistă de Fotbal.
Este multimilionar în euro.
A fost racolat, contestat, huiduit, înjurat, apreciat, invocat, băgat, scos.
Începând de azi, Dumitru “Mitică” Dragomir este un bunic particular".