DCNews Stiri Purtător de cuvânt al Comisiei Europene, avertisment dat României

Purtător de cuvânt al Comisiei Europene, avertisment dat României

Comisia Europeana

Reacţia survine după votul dat săptămâna trecută în parlamentul român pentru revizuirea Codului Penal şi a Codului de Procedură Penală, notează agenţia de presă, amintind că la începutul lunii Comisia Europeană a avertizat România asupra unor măsuri imediate şi decisive dacă parlamentul votează respectivele modificări. 

Răspunzând marţi unei întrebări adresate de un jurnalist, purtătorul de cuvânt comunitar a spus: Dacă întrebarea dumneavoastră se referă la măsuri imediate şi decisive în cazul pe care l-aţi menţionat, răspunsul este da. Da, se va întâmpla. El nu a menţionat însă în ce ar consta măsurile despre care a vorbit. 

Potrivit agenţiei dpa, o posibilitate ar fi lansarea unei proceduri de infringement, a cărei etapă finală ar putea fi sesizarea de către Comisia Europeană a Curţii de Justiţie a UE. O altă posibilitate ar fi activarea articolului 7, măsură deja luată împotriva Ungariei şi Poloniei. Activarea articolului 7 poate implica suspendarea dreptului de vot al unui stat în Consiliul UE, dar cu condiţia ca toate celelalte state membre să fie de acord cu o asemenea sancţiune.

Știri similare din categoria Stiri Vezi toate articolele