DCNews Stiri Prințul, operat pentru un cheag de sânge pe creier. Care este starea acestuia

Prințul, operat pentru un cheag de sânge pe creier. Care este starea acestuia

Prinţul danez Joachim, fiul cel mic al reginei Margrethe II, care a fost operat de urgenţă vineri seară în Franţa pentru un cheag de sânge la creier, se află în continuare "în stare stabilă" şi "se simte bine având în vedere circumstanţele", a anunţat duminică palatul regal, relatează AFP, scrie Agerpres. 

"Situaţia prinţului Joachim este în continuare stabilă. Din fericire, prinţului i s-au acordat la timp îngrijiri de către profesionişti şi se simte bine având în vedere circumstanţele", a declarat o purtătoare de cuvânt a palatului pentru agenţia de presă daneză Ritzau.

Se afla în vacanță 



Joachim, 51 de ani, se afla în vacanţă alături de familie la Chateau de Cayx, în sud-vestul Franţei, o proprietate a familiei regale daneze situată în regiunea Lot, în momentul când a suferit un accident vascular cerebral.

Contrar versiunii iniţiale oferite de presa daneză care susţine că prinţul a fost transportat cu elicopterul, fiul cel mai mic al reginei Margrethe II a fost dus cu ambulanţa la Spitalul Universitar din Toulouse, la 130 de kilometri de castel, a declarat palatul regal.

În ceea ce priveşte durata spitalizării, "este prea devreme pentru a spune ceva acum", a declarat purtătoarea de cuvânt, Lene Balleby.

Știri similare din categoria Stiri Vezi toate articolele