DCNews Stiri Prins în timp ce voia să vândă 55 de plicuri cu droguri

Prins în timp ce voia să vândă 55 de plicuri cu droguri

FOTO: Poliția Română

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Satu Mare, cu sprijinul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Oradea, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. Satu Mare, au surprins în flagrant delict o persoană, în timp ce comercializa substanțe psihoactive.

Cel în cauză, un bărbat de 30 de ani, din municipiul Satu Mare, a fost depistat în momentul în care încerca să vândă 55 de pliculețe cu astfel de substanțe.

Percheziții acasă la suspect 

În continuare, polițiștii au efectuat o percheziție domiciliară la persoana depistată, fiind ridicate și indisponibilizate 100 de grame de substanțe psihoactive, 55 de pliculețe cu substanță vegetală, 3 telefoane mobile, un cântar de precizie, un recipient din material plastic folosit la prepararea substanțelor psihoactive și o tabletă.

În urma audierii persoanei în cauză, procurorul de caz a emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă.

Știri similare din categoria Stiri Vezi toate articolele