DCNews Stiri Primarul Traian Simionca, surprins în ipostaze intime cu o angajată, reținut de Poliție și suspendat din PSD - UPDATE

Primarul Traian Simionca, surprins în ipostaze intime cu o angajată, reținut de Poliție și suspendat din PSD - UPDATE

Primarul Traian Simionca, surprins în ipostaze intime cu o angajată, a fost reținut. FOTO cu rol ilustrativ: Freepik @naypong

Primarul, plasat în arest la domiciliu

UPDATE: Judecătoria Bistrița a decis, marți seară, plasarea primarului comunei Livezile, Traian Simionca, în arest la domiciliu pentru 30 de zile, potrivit soluției publicate pe portalul instanțelor de judecată.

Instanța a respins propunerea de luare a măsurii arestului preventiv formulată de procurori.

„Respinge ca neîntemeiată propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Bistrița, de luare a măsurii preventive a arestului preventiv față de inculpatul S.T. În baza art. 227 alin. 2 Cod procedură penală, art. 218 Cod procedură penală și art. 221 Cod procedură penală, dispune luarea măsurii preventive a arestului la domiciliu (...), pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 25.11.2025 și până la data de 24.12.2025, inclusiv”, se arată în soluția comunicată de Judecătoria Bistrița.

De asemenea, judecătorul a dispus ca, pe durata arestului la domiciliu, inculpatul să poarte permanent un dispozitiv electronic de supraveghere.

Acuzațiile reținute de instanță în acest caz sunt cele de agresiune sexuală, violare a vieții private și influențarea declarațiilor. Decizia poate fi contestată în termen de 48 de ore de la pronunțare cu inculpatul și de la comunicare cu Parchetul de pe lângă Judecătoria Bistrița, potrivit Agerpres.

Traian Simionca, suspendat din PSD

UPDATE: Organizația PSD Bistrița-Năsăud a decis să îl suspende din calitatea de membru pe primarul comunei Livezile, Traian Simionca, după ce acesta a fost reținut luni de polițiști pentru 24 de ore.

„Codul de Etică și Conduită al PSD prevede că persoanele pentru care 's-a început urmărirea penală sau au fost trimise în judecată, ori se află în arest preventiv, arest la domiciliu sau control judiciar, nu vor beneficia de susținerea politică a PSD pentru ocuparea unei funcții politice sau administrative'. În aceste condiții, până la finalizarea anchetei/dosarului penal/eventualei acțiuni în instanță, domnului Traian Simionca i se aplică aceste prevederi, prin urmare este suspendat din calitatea de membru”, a transmis, luni, biroul de presă al PSD Bistrița-Năsăud, potrivit Agerpres.

Știre inițială

Primarul comunei Livezile din județul Bistrița-Năsăud, Traian Simionca (56 de ani), a fost reținut de Poliție, luni, în urma scandalului sexual în care a fost implicat, în urmă cu trei săptămâni, alături de o angajată, potrivit infobistrita.

Primarul comunei Livezile, reținut pentru 24 de ore

Măsura reținerii pentru 24 de ore a fost luată după ce au apărut acuzații de agresiune sexuală, ultraj contra bunelor moravuri și violarea vieții private.

Amintim că în spațiul public au apărut mai multe fotografii cu primarul în timp ce întreținea relații sexuale cu o angajată în Primăria Livezile, despre care edilul susține că au fost realizate cu ajutorul Inteligenței Artificiale.

Telefoane și dispozitive de stocare, confiscate

Ca parte a cercetărilor și pentru administrarea probelor într-un dosar penal înregistrat la 5 noiembrie a.c., polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Bistrița-Năsăud, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița, au efectuat trei percheziții la domiciliile unor persoane fizice și la o instituție publică. Totodată, pe numele unui bărbat, de 56 de ani, din Livezile, polițiștii au pus în aplicare un mandat de aducere.

Bărbatul a fost condus la sediul Poliției. După audieri, față de acesta a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore. La percheziții au fost ridicate, în vederea continuării cercetărilor, telefoane mobile și medii de stocare.

„Cercetările în acest caz sunt continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița, sub aspectul comiterii infracțiunilor de agresiune sexuală, ultraj contra bunelor moravuri, violarea vieții private și viol.

Precizăm faptul că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție”, se arată într-un comunicat al IPJ Bistrița-Năsăud.

Citește și: Traian Simionca, primarul cu AI. De la referendumul pentru familie... la războiul cu pixeli indecenți

Știri similare din categoria Stiri Vezi toate articolele