DCNews Stiri PRIMA Grădină din cărți în București. Program în weekend

PRIMA Grădină din cărți în București. Program în weekend

Cele două zile vor cuprinde o serie de activități precum workshop-uri sau concursuri de fotografii.

SÂMBĂTĂ, 25 IULIE

10:30-11:00 – inaugurarea spațiului – sunt invitați toți cei ce vor să afle mai multe despre Grădina din Cărți, voluntarii care au participat la amenajare, jurnaliști

11:00-21:00 – workshopuri și activități (sunt dedicate adulților și se poate participa la oricare dintre ele sau la toate oricând în acest interval)

- Workshop reciclare creativă – participanții vor contribui la realizarea unei „perdele" din PETuri ce va fi apoi parte integrantă a Grădinii din Cărți

- Workshop nutriție – participanții vor avea posibilitatea să coloreze (și să ia apoi acasă) planșe botanice informative cu plante importante pentru o nutriție sănătoasă

- Bursa ideilor de implicare comunitară – participanții vor putea să completeze o scurtă descriere a unei idei de proiect pe care îl consideră util în comunitate și în care le-ar plăcea să se implice. Ideile vor fi evaluate și ideea cea mai bună va fi implementată în 2016 de Asociația Team Work

- Workshop recreativ – participanții care vor veni cu prietenii vor putea să se întreacă jucând diverse boardgames puse la dispoziție de voluntarii Team Work

- Concurs foto – participanții care își vor face un selfie cu o carte în Grădina din Cărți și apoi o vor posta pe Facebook (timelineul propriu sau pagina Team Work www.facebook.com/TeamWorkNGO) cu tag-ul #GradinaDinCarti vor intra într-un concurs în care vor putea câștiga, prin tragere la sorți, unul dintre cele 5 stickere de perete reprezentând un arbore cu spații pentru fotografii.

Concursul foto se desfășoară în perioada 25-29 iulie, anunțarea rezultatelor având loc pe 30 iulie.

DUMINICĂ, 26 IULIE

10:00-16:00 – reluarea tuturor celor 4 workshopuri și continuarea concursului foto

Știri similare din categoria Stiri Vezi toate articolele