Emmanuel Macron a surprins pe toată lumea cu un mesaj în limba rusă, postat pe pagina sa de Twitter. Președintele francez cere Rusiei eliberarea imediată a lui Alexei Navalnîi. Reacția sa vine după ce o instanță din Rusia l-a condamnat pe Navalnîi la apropae de trei ani de închisoare cu executare.
"Condamnarea lui Alexei Navalnîi este inacceptabilă. Dezacordul politic nu este în niciun caz o infracțiune. Solicităm eliberarea sa imediată. Respectarea drepturilor omului, precum și a libertăților democratice, nu pot face obiectul unei discuții.", a scris Emmanuel Macron pe pagina sa de Twitter.
De regulă, liderii statelor comentează situația din Rusia în limbile lor materne. Premierul britanic Boris Johnson a numit decizia instanței Simonovski din Moscova ca fiind o „lașitate pură” și a cerut eliberarea acestuia. Și Cancelarul austriac Sebastian Kurz a calificat decizia instanței în cazul Navalnîi drept „inacceptabilă”. Premierul canadian Justin Trudeau a condamnat cu fermitate presiunile pe care Rusia le face asupra opozantului Alexei Navalnîi.