'Maduro şi Correa şi-au început planul de destabilizare', a declarat luni Moreno într-un discurs televizat. Jafurile şi vandalismul văzute în contextul valului de proteste legate de carburanţi în ultimele zile sunt dovada încercărilor de a distruge ordinea politică democrată, susţine Moreno.
El a anunţat că Ecuadorul va muta sediul guvernului din capitala Quito la Guayaquil. Aproximativ 20.000 de membri ai triburilor de indigeni ar urma să ajungă la Quito marţi pentru a protesta împotriva eliminării subvenţiilor la carburanţi şi împotriva exploatării de ţiţei din regiunile lor. Guvernul a anunţat stare de urgenţă pentru 60 de zile. Şcolile vor rămâne de asemenea închise marţi. 'Moreno este terminat, aşa cum se întâmplă cu orice trădător mai devreme sau mai târziu', a scris Correa pe Twitter luni seară.
Correa, care a fost preşedinte între 2007 şi 2017 şi care trăieşte în Belgia de la plecarea din funcţie, cere organizarea de noi alegeri. Moreno a fost vicepreşedinte în timpul lui Correa, dar s-a distanţat ulterior de predecesorul său şi l-a acuzat de corupţie. Moreno a declarat că nu va reintroduce subvenţiile pentru combustibil, decizie despre care guvernul spune că va aduce economii de miliarde de dolari, şi a promis reforme fiscale. Ecuadorul a semnat un acord de împrumut de 4,2 miliarde de dolari cu Fondul Monetar Internaţional la începutul acestui an, informează Agerpres.