DCNews Stiri Președinte Comisia Europeană. Merkel: O serie de dificultăți

Președinte Comisia Europeană. Merkel: O serie de dificultăți

Comisia Europeană

Ar putea fi nevoie de mai mult timp pentru a rezolva "o serie de dificultăţi" în privinţa numirii viitorului preşedinte al Comisiei Europene, a declarat joi, la Bruxelles, cancelarul german Angela Merkel înaintea unor discuţii pe acest subiect între şefii de stat şi de guvern din UE, relatează DPA.

"S-ar putea să nu fie niciun rezultat astăzi", a afirmat Merkel, precizând că acest lucru nu este o problemă atât timp cât va fi găsită o soluţie până la 2 iulie, când se va reuni noul Parlament European.

"Asta înseamnă că mai avem câteva zile", a spus cancelarul german.

Merkel a mai atras atenţia că nu va putea accepta un candidat care nu ar obţine sprijinul PE.

Liderii din UE s-au reunit joi la Bruxelles în încercarea de a cădea de acord asupra numelor celor care vor conduce principalele instituţii europene.

Știri similare din categoria Stiri Vezi toate articolele