DCNews Politica Premierul Republicii Moldova și-a dat demisia după doar opt luni de mandat/ UPDATE: Reacția Maiei Sandu

Premierul Republicii Moldova și-a dat demisia după doar opt luni de mandat/ UPDATE: Reacția Maiei Sandu

Alexandru Munteanu și-a dat demisia din funcția de premier al R. Moldova. Foto: Agerpres

Premierul Republicii Moldova, Alexandru Munteanu, și-a anunțat, vineri, demisia din funcție. La scurt timp de la mesajul acestuia, președinta Maia Sandu a organizat o conferință de presă.

UPDATE 2: Președinta Republicii Moldova a declarat, vineri, după demisia anunțată de premierul Alexandru Munteanu, că va consulta, săptămâna viitoare, „fracțiunile parlamentare cu privire la desemnarea unui candidat la funcția de prim-ministru”.

„Săptămâna viitoare voi consulta fracţiunile parlamentare privind desemnarea unui candidat la funcţia de prim-ministru. Este nevoie să regândim mai multe decizii, inclusiv în ceea ce priveşte politica fiscală şi legea salarizării. Trebuie să avem în guvern o echipă unită şi puternică, care să ducă Republica Moldova până la aderarea la Uniunea Europeană”, a declarat Maia Sandu.

În conferinţa sa de presă, Maia Sandu a reamintit că Republica Moldova şi-a luat mai multe angajamente în parcursul său de aderare la UE, care trebuie îndeplinite până la data de 1 septembrie. În acest sens, şefa statului a îndemnat miniştrii în exerciţiu, precum şi funcţionarii publici implicaţi în aceste procese să continue munca.

„Avem sarcini pe care trebuie să le îndeplinim până la 1 septembrie. Îi rog pe miniştrii interimari şi pe toţi colegii care lucrează la agenda de integrare europeană să nu facă nicio pauză şi să lucreze chiar mai repede. Rugămintea mea este ca, în pofida acestei situaţii, să facem tot ceea ce ne-am propus până la 1 septembrie”, a mai subliniat ea.

Sandu a mai declarat că, din propria experienţă, ştie că nu este uşor să identifici candidaţi la funcţia de prim-ministru, aşa că nu este clar cât timp va trece până când ţara va avea un nou guvern. Totuşi, ea a reiterat că acest lucru trebuie să se întâmple cât mai repede posibil, potrivit Agerpres.

UPDATE: Președinta Maia Sandu a reacționat la demisia lui Alexandru Munteanu, după ce premierul a insinuat că a ales să demisioneze pentru că nu a fost lăsat să își „exercite mandatul în acord cu principiile și convingerile” pe care le are.

Maia Sandu a așteptat „mai multă implicare în decizii complicate” din partea lui Munteanu

Deși Maia Sandu i-a mulțumit premierului, l-a și criticat, vineri, într-o conferință de presă organizată după anunțul demisiei acestuia.

„Apreciez eforturile depuse de premierul Alexandru Munteanu (...) Speculațiile potrivit cărora a vrut să lupte împotriva abuzurilor și nu a fost lăsat sunt false. Domnul prim-ministru a avut mână liberă să conducă guvernul așa cum a considerat corect. El a ales să plece (...) Sunt convinsă că are cele mai bune intenții, dar am așteptat mai multă implicare în decizii complicate, mai multă prezență pentru a asculta oamenii, pentru a explica ce fel de reforme trebuie să facem și de ce trebuie să le facem”, a spus Maia Sandu.

Totuși, ea a adăugat că „domnul Munteanu este un om de treabă”.

Maia Sandu a mai spus, de asemenea, că Executivul condus de Munteanu a depus o muncă impresionantă în ceea ce privește obiectivul strategic al țării, aderarea la Uniunea Europeană. 

Știre inițială

Prim-ministrul moldovean Alexandru Munteanu și-a anunțat demisia, vineri, 3 iulie, la opt luni după ce a fost învestit în funcție.

Republica Moldova rămâne fără premier

„Azi îmi închei mandatul de prim-ministru”, a transmis premierul moldovean Alexandru Munteanu, într-o postare pe pagina sa de Facebook.

Acesta și a motivat decizia spunând că „a ales să plece” în momentul în care „a înțeles că nu-și mai poate exercita mandatul în acord cu principiile și convingerile” sale.

„Am acceptat propunerea de a fi premier cu multă responsabilitate și cu ferma convingere că pot contribui la schimbarea lucrurilor în bine. În momentul în care am înțeles că nu-mi mai pot exercita mandatul în acord cu principiile și convingerile pe care le am, aleg să plec.

Mulțumesc tuturor colegilor - miniștri, echipa acestora și oamenilor care au muncit cu profesionalism și bună-credință.

Voi continua să-mi servesc țara din orice poziție mă voi afla, indiferent de locul în care voi trăi sau de responsabilitățile pe care le voi avea, fie în sectorul public, fie în cel privat. Cred că datoria față de țară nu este legată de o funcție, ci de angajamentul pe care îl păstrăm. Vă mulțumesc!”, a mai spus acesta.

Alexandru Munteanu a preluat funcția de prim-ministru al Republicii Moldova la 1 noiembrie 2025, după alegerile parlamentare din toamna aceluiași an, înlocuindu-l pe Dorin Recean la conducerea Guvernului.

În ultimele zile, Republica Moldova a fost zguduită de scandalul de la întreprinderea de stat MoldATSA, care administrează spațiul aerian al țării

Comentarii (1)

Mihai   •   03 Iulie 2026   •   11:01

Bolojaneeeeee!!!!!! Uite cum se face!!!!!

Citește mai multe din Politica
Citește mai multe din Politica