DCNews Stiri Premierul ”buldozer”. În plină campanie electorală, a trântit la pământ un copil într-un amical - VIDEO

Premierul ”buldozer”. În plină campanie electorală, a trântit la pământ un copil într-un amical - VIDEO

Fotografie creată de Dominika Roseclay, de la Pexels

Premierul australian Scott Morrison a doborât un băiat în timpul unui meci amical de fotbal la care a participat miercuri, informează AFP.

În plină campanie electorală, înaintea alegerilor legislative de sâmbătă la care se anunţă o luptă strânsă, premierul conservator a stârnit un val de exclamaţii în rândul spectatorilor după ce a trântit la pământ un copil. Morrison, în vârstă de 54 de ani, în cămaşă şi cu cravată, juca fotbal în cinci în nordul Tasmaniei.

După mai multe pase, Morrison, care s-a comparat recent cu un "buldozer", şi-a luat elan şi s-a avântat pentru a intercepta mingea. Un băieţel cu părul roşcat i-a stat, din nefericire, în cale.

Copilul s-a trezit pus la pământ de premier care, dându-şi seama ce s-a întâmplat, l-a luat în braţe pentru a-l ridica şi apoi i-a dat drumul în timp ce antrenorul alerga spre ei ca să se asigure că băiatul era bine.

În public, râsetele înăbuşite s-au transformat în exclamaţii de uimire în timp ce băiatul se ştergea de praf, iar Morrison s-a ridicat în picioare.

"Cartonaş roşu şi sâmbătă la tribunal", a comentat pe Twitter un utilizator, scrie Agerpres. 

Vom avea parte de un nou război? Australia este îngrijorată de prezenţa unei nave chineze în largul coastei de vest

O navă chineză de spionaj a fost urmărită în largul coastei de vest a Australiei, la mai puţin de 50 de mile marine de o instalaţie de apărare sensibilă, a anunţat pe 13 mai Australia, ceea ce a stârnit îngrijorare cu privire la comportamentul Chinei în regiune, scrie Reuters, potrivit Mediafax.

Premierul Scott Morrison a declarat că nava marinei chineze nu se afla în apele teritoriale australiene, dar prezenţa sa este "îngrijorătoare". "Este în mod clar o navă de informaţii şi se uită la noi, iar noi îi urmărim îndeaproape", a declarat el reporterilor. Australia a urmărit nava de spionaj în cursul săptămânii trecute, în timp ce trecea pe lângă staţia de comunicaţii navale Harold E Holt din Exmouth, care este folosită de submarinele australiene, americane şi aliate. CITEŞTE MAI MULTE AICI

Știri similare din categoria Stiri Vezi toate articolele