DCNews Stiri Premieră la Şcoala de Pompieri. Este primul an în care pot aplica şi fetele

Premieră la Şcoala de Pompieri. Este primul an în care pot aplica şi fetele

Dintre cele 1156 de dosare depuse, 136 aparțin fetelor. Locurile scoase la concurs sunt comune, urmând a fi ocupate în funcție de medie.

Pentru calificarea „maistru militar auto" sunt disponibile 25 de locuri, în timp ce pentru calificarea de „subofiţer de pompieri şi protecţie civilă" sunt scoase la concurs 275 de locuri. Dintre acestea, două sunt pentru romi, notează observator-ph.ro. 

Admiterea, finalizată în ianuarie 

Vizita medicală a contracandidaţilor va avea loc în perioada 11-16 ianuarie, iar primele probe, cele fizice, între 12 şi 17 ianuarie. Candidaţii care nu reuşesc să treacă de una dintre aceste probe vor fi eliminaţi din concurs. 

Duminică, pe 19 ianuarie, este programată proba scrisă (la Matematică – M2), iar în aceeași zi vor fi afișate rezultate, iar nemulțumiții vor putea depune contestațiile.

Cursurile se vor ține în perioada februarie-decembrie 2020 și vor consta atât în pregătirea teoretică, dar și în stagii de practică.

Știri similare din categoria Stiri Vezi toate articolele