După ce Comisia de Etică a Universității din București (UB) a decis astăzi că premierul Victor Ponta a plagiat în lucrarea sa de doctorat, acesta a explicat pentru Mediafax că doar hotărârea Consiliului de Etică din cadrul Ministerului Educației este recunoscută.
Autor: Luiza Chiroiu
Ieri, Consiliul Național de Etică, organism care funcționează pe lângă Autoritatea Națională de Cercetare Științifică (ANCS) din cadrul Ministerului Educației, anunța că premierul Victor Ponta nu a plagiat în lucrarea sa de doctorat.
Astăzi, Comisia de Etică a UB a hotărât că, de fapt, lucrarea lui Ponta este plagiată. În replică, premierul a explicat că singura decizie recunoscută este cea a Consiliului Național de Etică.
"Potrivit Legii educaţiei fãcută de domnul Funeriu, singura decizie recunoscută este cea a Autorităţii Naţionale de Cercetare Ştiinţifică, ANCS. Acea comisie s-a pronunţat definitiv, ieri, şi decizia ei arată că nu există plagiat", a spus Ponta.
Prim-ministrul Ponta a atacat, totodată, decizia prezentată astăzi de Comisia de Etică a UB, considerând-o una "politică".
"Ce se decide azi este o decizie politică, dovadă că nu am fost chemat niciodată să-mi exprim un punct de vedere. Atenţie! Este singura dată când nu am fost chemat, iar această comisie nu a funcţionat până acum niciodată. Este o comisie ad-hoc făcută special pentru mine", a declarat Ponta.
Comisia de Etică a Universităţii din Bucureşti (UB) a hotărât că Victor Ponta a plagiat în teza de doctorat, o treime din lucrare fiind copiată, "prin preluarea integrală de blocuri de text, de rânduri sau prin inversarea unor blocuri de text în raport cu sursele".