"În cadrul acțiunii „CLEAN BORDER III SUD”, polițiștii de frontieră din Giurgiu au depistat substanțe susceptibile a fi interzise în bagajele unui cetățean din R. Moldova.
Descoperirea a fost făcută în urma unui control amănunțit asupra unui autoturism înmatriculat în Bulgaria, care circula pe ruta Bulgaria–România.
În bagajele șoferului a fost găsit un pliculeț cu materie vegetală verde-olive, cu miros înțepător și aspect de cannabis", a transmis ITPF Giurgiu.
Bărbatul şi un prieten mergeau la concertul lui Max Korzh
"Cei doi bărbați au declarat că urmau să meargă la un eveniment public care se va desfășura în această seară în București.
Probele au fost ridicate și predate ofițerilor Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Giurgiu, urmând să fie sesizați procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Giurgiu, iar la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun", au mai transmis poliţiştii.