Un polițist elevețian din Berna s-a ales cu răni la gură şi un dinte spart, rănile fiindu-i produse de un hoț român, care a fost prins spărgând o mașină, de unde a sustras un rucsac, potrivit publicaţiei Tribune de Geneve, scrie rtv.net.
Românul, născut în 1975, a fost observat de poliţie, vineri seară, la Berna, uitându-se insistent la maşinile parcate. Forțele de ordine elvețiene l-au urmărit pe bărbat, considerând că acesta are un comportament suspect. După ce românul a străbătut mai multe străzi, urmărind mai multe autoturisme, acesta a spart geamul unuia, din care a luat un rucsac.
Poliţiştii au avut o primă tentativă de arestare, după ce a românul a plecat, însă acesta a reuşit să fugă sărind peste capota maşinii poliţiei. Dar hoțul a trântit portiera în faţa şoferului care tocmai ieşea, producându-i polițistului răni la gură şi spărgându-i un dinte.
Ulterior, infractorul a fost reţinut de poliţie și a recunoscut că furtul genții, "dar a spus că nu ştie cum l-a putut răni pe poliţist", potrivit unui comunicat al poliției elvețiene.
În privinţa banilor găsiţi la el, a susţinut că i-a primit de la necunoscuţi. Potrivit lui, doarme de două luni într-un parc public şi că vrea să se întoarcă în ţară. El se află deocamdată la dispoziţia Ministerului Public, încheie ziarul elveţian.