Propunerea Asociației Pro Democrația, potrivit căreia Piața Universității să capete statut de ”Agora” a fost respinsă, în ședința de luni, a Consiliului General al Municipiului București.
Astfel, protestatarii primesc o nouă lovitură din partea puterii, după ce speranțele de a avea un spațiu unde să-și exprime liber nemulțumirile, fără nicio intervenție a jandarmilor, erau mari, mai ales după ce, săptămâna trecută, primarul capitalei, Sorin Oprescu, își declarase acordul.
"Considerăm că această iniţiativă pe care a avut-o Pro Democraţia este binevenită şi răspundem favorabil acestui demers. Îmi exprim speranţa că, făcând aceste demersuri, deschidem şi mai mult porţile spre consultarea cetăţenilor, exprimarea democratică a dorinţelor lor", a declarat săptămâna trecută primarul general.
Citește și:
Statutul de agora pentru Piața Universității, supus la vot săptămâna viitoare