DCNews Stiri Persoane cercetate pentru șantaj. Descinderi în mai multe apartamente din Timișoara

Persoane cercetate pentru șantaj. Descinderi în mai multe apartamente din Timișoara

Foto: pixabay.com

În cursul dimineții, polițiștii Serviciului de Investigaţii Criminale, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara, împreună cu polițiștii Secţiei 3 si Secţiei 4 Poliţie Urbană Timișoara, au efectuat patru percheziții domiciliare, într-un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de şantaj și nerespectarea regimului armelor și munițiilor, se arată într-un comunicat de presă.

În urma percheziţiilor au fost ridicate o armă scurtă tip pistol, calibrul 9 mm, împreună cu încărcătorul aferent ce conţinea 8 cartușe, mai multe plicuri ce par a conține substanțe psihotrope, suma de 14.000 de lei și 4.030 de euro.

Un bărbat a fost reținut

La sediul I.P.J Timiș au fost conduse 4 persoane în vederea audierilor. În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii au dispus reţinerea pentru 24 de ore a unui bărbat de 39 de ani, urmând ca în data de 22 aprilie să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara, cu propunere de luarea unei măsuri preventive.

Activitățile s-au desfășurat cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acţiuni Speciale Timiș şi al polițiştilor din cadrul Biroului Operaţiuni Speciale Timișoara. 

Știri similare din categoria Stiri Vezi toate articolele