DCNews Stiri Justiție Percheziţii DNA la DSP Braşov. Directoarea intituţiei ar fi vizată de anchetă

Percheziţii DNA la DSP Braşov. Directoarea intituţiei ar fi vizată de anchetă

Sursa foto: https://www.freepik.com/,

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) efectuează, joi, 23 octombrie, mai multe percheziţii în judeţul Braşov într-un dosar în care mai mulţi funcţionari publici sunt acuzaţi de corupţie.

Agerpres transmite, citând surse judiciare, că descinderi au loc şi la Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Braşov, iar printre persoanele vizate de anchetă ar fi şi directoarea instituţiei, Ancuța-Ofelia Blănaru.

Procurorii DNA investighează infracţiuni de luare de mită, trafic de influenţă, divulgare de informaţii nedestinate publicităţii şi fals.

DNA descinde în 18 locaţii situate pe raza judeţului Braşov

Potrivit unui comunicat al DNA, ca urmare a obţinerii autorizărilor legale de la instanţa competentă, sunt efectuate percheziţii domiciliare în 18 locaţii situate pe raza judeţului Braşov, dintre care patru sunt sediile unor instituţii publice, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice sau sediile/punctele de lucru ale unor societăţi comerciale.

"Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul teritorial Braşov efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupţie săvârşite în cursul anului 2025, de către funcţionari publici şi complici ai acestora", se precizează în comunicatul DNA.

Știri similare din categoria Justiție Vezi toate articolele