Contractele suspectate că ar fi fost întocmite fraudulos au fost încheiate în perioada 2005-2012. Procurorii fac percheziții la 28 de adrese, între care trei instituții publice. La domiciliul președintelui CJ Bacău, Dragoș Benea, a sosit avocatul. El a refuzat să dea declarații. Procurorii au percheziționat și mașina președintelui CJ Bacău, de unde au ridicat mai multe acte și DVD-uri, potrivit Digi 24. Dragoș Benea a fost ulterior ridicat de procurorii DNA și adus la București, potrivit știripesurse.ro.
Procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informaţii, precum şi al Brigăzii Speciale de Intervenţie a Jandarmeriei.